Botezul este una din cele sapte sfinte Taine ale Bisericii si constituie poarta de intrare in Crestinism. Este legamant si infiere lui Dumnezeu, intrucat cel nou botezat nu mai apartine siesi si familiei sale, ci devine, dupa duh, frate al Mantuitorului Hristos. Botezul esta samanta credintei pusa in sufletul omului, samanta care mai apoi – prin participarea celui botezat la viata Bisericii, prin instructie si viata potrivit preceptelor Evangheliei – da Bisericii lui Hristos un crestin matur.
Explicarea slujbei Sfantului Botez
1.Randuiala la primirea catehumenului(botezului)
Randuiala la primirea catehumenului se face in fata usilor bisericii, in pridvor, inainte de slujba Botezului, deoarece cel nebotezat nu e parte a Bisericii si nici cetatean al cerului ale carui usi ni le deschide numai Botezul.
Aceasta randuiala consta in exorcismele rostite de catre preot, urmate de lepadarile de vrasmasul mantuirii noastre si impreunarea cu Hristos la care se angajeaza nasul, ca garant in fata lui Dumnezeu.
2. Lepadarea si unirea cu Hristos
Sunt intreita lepadare a catehumenului (sau a nasului, in numele catehumenului) de satana, urmata de intreita lui asigurare ca s-a unit cu Hristos.
In timpul lepadarilor, catehumenul e intors cu fata spre Apus sufland si scuipand intr-acolo de trei ori, deoarece Apusul e nu numai locul de unde vine intunericul, ci si locasul celui rau, al lui satana, care e numit si “stapanitorul intunericului’’. Urmand cuvintelor Sfantului Apostol Pavel, care ne indeamna “sa lepadam dar lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii”, catehumenul scuipa pe diavol, in semn ca s-a lepadat cu totul de el si de faptele lui, adica de pacate.
Iar cand catehumenul (nasul) marturiseste unirea sa cu Hristos, o face cu fata spre Rasarit, caci intr-acolo era zidit Raiul, din care au fost izgoniti primii oameni in urma pacatului si pe care ni-l deschide iarasi Botezul si tot de acolo ne rasare nu numai soarele, izvorul luminii, ci ne-a venit si Lumina cea adevarata a sufletelor, Hristos.
3. Sfintirea apei
A 3-a etapa o reprezinta sfintirea apei, printr-un lung sir de cereri (ectenie) si o frumoasa rugaciune in care preotul se roaga pentru sine insusi, ca Dumnezeu sa-i ajute sa savarseasca cu vrednicie Sfanta Taina, pentru cel ce se boteaza si pentru sfintirea apei prin harul si puterea Sfantului Duh.
4. Ungerea cu untdelemnul bucuriei
Este ungerea celui ce se boteaza cu untdelemnul bucuriei pe frunte, piept, la maini si la picioare. Acest untdelemn este binecuvantat atunci de catre preot, printr-o rugaciune deosebita, si din el preotul toarna in apa botezului, de trei ori, crucis.
Ungerea inseamna mai multe lucruri:
• Este semnul milei si al bunatatii dumnezeiesti, prin care catehumenul a fost izbavit din noianul pacatelor
• Ne aduce aminte de ungerea in Legea veche a arhiereilor, imparatilor si proorocilor, de ungerea a Insusi Mantuitorului, “Unsul Domnului” si la care ne-a facut si pe noi partasi
• Ungerea inchipuie aromatele cu care a fost uns trupul Domnului, inainte de ingropare, deoarece catehumenul va inchipui, prin afundarea in apa, ingroparea impreuna cu Hristos si invierea impreuna cu El.
5. Savarsirea Tainei
A treia si cea mai de seama parte a slujbei Botezului este insasi savarsirea Tainei, adica intreita afundare a pruncului de catre preot in apa sfintita din cristelnita, cu cuvintele: «Boteaza-se robul (roaba) lui Dumnezeu (Numele), in numele Tatalui (la intaia afundare) si al Fiului (la a doua afundare) si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin» (la a treia afundare).
Aceasta intreita afundare arata pe de o parte temeiul credintei noastre in Sfanta Treime, iar pe de alta inchipuie cele trei zile petrecute de Domnul in mormant; prin afundarea in apa se inchipuie moartea noastra pentru viata in pacat, de pana aici, si ingroparea noastra impreuna cu Hristos; iar prin iesirea din apa se inchipuie invierea noastra impreuna cu El, pentru viata cea noua intru Hristos.
6. Ungerea cu Sfantul Mir
Dupa savarsirea Botezului, preotul citeste indata o rugaciune in care roaga pe Dumnezeu sa invredniceasca pe noul botezat de darul ungerii cu Sfantul Mir si de impartasirea cu Sfintele Daruri. Apoi il unge cu Sfantul Mir, facandu-i semnul crucii: la frunte, pentru sfintirea mintii si a gandurilor; la ochi, nari, gura si urechi, pentru sfintirea simturilor;
la piept si pe spate, pentru sfintirea inimii si a dorintelor; la maini si pe picioare, pentru sfintirea faptelor si a cailor crestinului. De fiecare data zice cuvintele: «Pecetea darului Sfantului Duh. Amin». Ungerea aceasta este semnul darului Sfantului Duh, Care S-a pogorat in chip vazut asupra Mantuitorului si asupra Sfintilor Apostoli si Care acum ni se da si noua, dupa botez, in chip nevazut.
7. Inconjurarea mesei botezului
Slujitorii, impreuna cu nasul si pruncul, inconjoara de trei ori cristelnita si masa pe care este Sfanta Evanghelie, cantand imnul: “Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat. Aliluia”, luat din Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Galateni. Aceasta inconjurare in forma de hora este semnul bucuriei Bisericii pentru primirea in sanul ei a unui nou credincios al lui Hristos. Dupa aceasta, se citeste Apostolul din epistola catre Romani, in care Sfantul Apostol Pavel arata insemnatatea si efectele botezului, apoi Evanghelia de la Sfantul Matei, in care se cuprind cuvintele cu care Mantuitorul a intemeiat Taina Botezului.
8. Tunderea parului
Dupa alte rugaciuni, preotul taie crucis cateva fire din crestetul pruncului si le pune in cristelnita rostind cuvintele: «Se tunde robul (roaba) lui Dumnezeu (Numele) in numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!». La popoarele vechi, parul capului era privit ca un semn al puterii si tariei barbatesti; de aceea tunderea lui inchipuie predarea desavarsita a noului botezat in stapanirea si sub ascultarea lui Dumnezeu, intru Care s-a botezat si Care-i este de acum cap sau conducator. Fiind facuta crucis, tunderea e si pecetea lui Hristos; iar intrucat parul este un produs al trupului, tunderea lui alcatuieste si o parga sau o jertfa a trupului omenesc, adusa lui Hristos, de aceea, parul taiat nici nu se arunca oriunde, ci se pune in loc curat, de obicei in cristelnita.
9. Sfarsitul slujbei
Se termina cu o scurta adunare de cereri pentru prunc si pentru nas, dupa care se face incheierea slujbei. Preotul impartaseste apoi pe prunc cu Sfintele Taine din fata usilor imparatesti, caci aceasta este sfarsitul si coroana Tainelor; prin ea noul crestin se uneste desavarsit cu Hristos, devenind astfel madular deplin si adevarat al Bisericii, Trupul lui Hristos.